Este preocupat de cercetarea ştiinţifică în domeniul lingvisticii diacronice (fonetică şi fonologie istorică, etimologie, formarea limbii literare, dinamica limbii), domeniu în care a elaborat peste 30 de studii şi recenzii, fiind autor al mai multor volume:
- Hipercorectitudinea, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2000
- Elemente de istorie a limbii române, Editura Restitutio, Iaşi, 2001
- Evoluţia limbii române prin traduceri biblice din secolul al XVI–lea. Studiu lingvistic asupra Codicelui Bratul în comparaţie cu Codicele Voroneţean, Praxiul Coresian şi Apostolul Iorga, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2001
- Introducere în paleografia româno-chirilică, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2001
- După Luther. Edificarea normei literare româneşti prin traduceri biblice, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005
In scrierile sale, cercetarea limbii, sub aspect istoric, este completată prin consideraţii consistente din perspectiva antropologiei culturale, precum şi prin inserţii ale perspectivei filosofice asupra evoluţiei limbii. Lucrările sale tind spre exhaustivitate. Ca filolog, a elaborat, singur sau în colaborare, următoarele ediţii:
- Biblia 1688, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2 vol., Iaşi, 2001, 2002 (în colaborare cu V. Arvinte, I. Caproşu, Laura Manea, N.A. Ursu)
- Codicele Bratul, (ediţie de text şi studiu filologic), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003
- Palia de la Orăştie(1582) I. Textul, II. Studii, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005, 2007 (în colaborare cu V. Arvinte, I. Caproşu, S. Guia)
CV Complet: http://doctorat.unibuc.ro/wp-content/uploads/2017/10/Al.G.cv_.bibl_..pdf
http://www.cyberpress.hu/article.php?id=2949
Pentru biografie, vizitati http://www.hik.hu/tankonyvtar/site/books/b63/muvesz_2267.html (limba maghiara)
E supranumit “King Fair”. Subjuga focul si a ajuns fachir dintr-o intamplare. Intr-un timp scurt a reusit performate demne de Cartea Recordurilor: “inalta” flacari de 12 metri, stinge zeci de faclii pe limba, sare pe cioburi sau sta pe un pat de cuie, in timp ce o juna ii danseaza pe abdomen. Cu toate acestea, nu are nici macar… asigurare de viata. “Imblanzitorul focului” sau “King Fair”, cum este supranumit, Ioan Mottl din Cavnic, practica fachirismul de peste zece ani si e convins ca poate stabili un nou record mondial in domeniu. Mottl poate “inalta” flacari de 12 metri, poate stinge faclii pe limba, poate sari pe cioburi sau pe un pat de cuie. Succesul pe care il are in spectacole l-a determinat sa anunte deja ca isi va completa programul cu alte cateva numere de circ uluitoare. Pregateste inca un pat de cuie, ca sa fie prins intre cele doua paturi si una din dansatoare sa poata urca pe patul asezat deasupra lui. Lucreaza si la doua numere de fachirism foarte dificile: vrea sa reziste sub o patura aprinsa si lucreaza la o instalatie (asemeni unui arzator) care sa dea flacarile pe el. Are si un numar cu un cutit aruncat in abdomen. Are o toleranta la foc cu 2-3 secunde mai mare fata de un om obisnuit, ceea ce e foarte mult! Poate face orice, e nevoie doar de antrenament. Ar putea stinge si 100 de faclii pe limba si ar putea bate recordul mondial la suflat flacari. Are deja un numar de jonglerie cu trei bile de foc. Tot ce face este 100% real. Nu simte durerea! Primul numar de fachirism al lui Ioan Mottl a fost prezentat intr-un spectacol de circ din Germania. Era prin 1992 si se angajase la un circ, ca personal auxiliar. Atunci nu stia ca are un astfel de talent, insa un fachir i-a facut si i-a spus sa sting o faclie pe limba. A stins-o si nu s-a ars. Dupa doua saptamani a intrat in primul spectacol. Atunci, recordul la suflat flacari in Europa era de 2 metri si el a suflat 8 metri! In conditii de cupola inchisa poate sufla flacari de 12 metri, uneori mai mult. In Romania a urcat prima data pe o scena la Zilele orasului Cavnic, apoi a urmat Sarbatoarea Castanelor din Baia Mare (unde a stins 12 faclii pe limba), diferite cluburi, emisiuni TV, iar din primavara s-ar putea sa intre intr-un circ. Deocamdata, n-are nici impresar, nici nume de scena stabil si nici macar asigurare medicala. Dar asta e doar inceputul. Toata lumea ii spunea ca este nebun, ca risca…, dar cine nu-i un pic nebun? El nu ma mutileaza, nu e masochist, pur si simplu nu simte durerea! Nu lucreaza cu magie, cu hipnoza, cu spiritism, nici macar nu face yoga. Totul e real. Dupa spectacole erau unii care doreau sa vada daca n-are vreun strat protector peste piele, daca cioburile sunt reale… Pentru numarul de fachirism e important psihicul, iar pentru celelalte, stabilitatea. N-are nevoie nici de medidatie, inainte de spectacole zice doar atat: Doamne-ajuta!. Pana sa-si duca la indeplinire visul de a intra in Cartea Recordurilor, Ioan Mottl, fachirul din Cavnic, vrea sa-si castige cat mai multi admiratori, motiv pentru care accepta invitatii la orice fel de spectacole sau petreceri unde sa poata sa-mblanzeasca flacarile.
Petru P. Moldovan: n. 23 septembrie 1942, Cavnic – Maramureş; absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti (1966), specialitatea Metalurgie neferoasă; doctor inginer (din 1974), cu teza „Cercetări privind proprietăţile termodinamice şi interacţiunile interatomice în topituri metalice pe bază de plumb”; profesor (1991-prezent); decan al facultăţii Ştiinţa şi Ingineria Materialelor (1992-2004) şi şef catedră Ingineria şi Managementul Elaborării Materialelor Metalice (2004-2008). A efectuat numeroase studii şi cercetări, fiind director de proiecte naţionale şi internaţionale în domeniul ştiinţei şi ingineriei materialelor metalice neferoase, publicând peste 250 de lucrări în ţară şi străinătate. A primit premiul Aurel Vlaicu (1977) din partea Academiei Române. Este membru al societăţii TMS (SUA) din anul 1999; preşedinte al Consiliului de Administraţie al Centrului de cercetări CEMS din UPB (1992-prezent). Sursa: https://astr.ro/prof-univ-dr-ing-petru-moldovan/