Unirea Transilvaniei cu Tara a deschis calea dezvoltarii natiunii creind cadrul propice pentru evoluarea economico-sociala.
Pentru industria miniera, o trasatura importanta in perioada 1921-1928 a constituit-o cresterea gradului de concentrare a productiei, de concentrare si centralizare a capitalului. Primul Razboi Mondial a dat o grea lovitura minelor aurifere din Transilvania. Datorita greutatilor economice din timpul razboiului, lipsei materiale si de brate de munca, s-a cautat exploatarea filoanelor mai bogate fara a se deschide unele noi. In aceasta perioada si-au redus ori si-au inchis activitatea majoritatea minelor particulare, creind un regres considerabil in industria minereurilor neferoase.
Dupa iesirea din criza economica , productia va avea un salt destul de important. Cresterea se datoreaza angajarii unui numar mare de muncitori , dar si intensificarii exploatarii acestora , lucru ce va caracteriza perioada pana in 1938 .
Perioada 1934-1940 a fost marcata in plan politic de pregatirea celui de-al II-lea Razboi Mondial. Aceasta a fost o etapa de mari framantari sociale si politice, care au avut rezonante si in judetul nostru, deci si la Cavnic. Conditiile de munca raman si in aceasta perioada deosebit de grele. Unii lucrau la tempraturi scazute si in apa, altii in caldura, iar daca indrazneau sa ceara conditii mai bune de munca, erau pedepsiti cu taierea din salar sau concedierea. Oficial, ziua de munca era de 8 ore, insa de multe ori nu se respecta. Criza de alimente si a produselor industriale de prima necesitate, inflatia, distrugerile provocate de razboi, loveau din plin minerii din bazinul baimarean. La aceasta se adauga cresterea vertiginoasa a preturilor care erau de 2-3 ori mai mare decat ritmul de crestere al salariului nominal. Conditiile istovitoare de viata si de munca au facut ca varsta medie a celor ocupati in productia industriala sa fie de numai 36 de ani la barbati si de 39 la femei. Bolile profesionale, in special silicoza si tuberculoza faceau ravagii in randurile muncitorilor. Se traia in baraci, in care chiria reprezenta 40-60% din salar (600 de lei din 1375, cat reprezenta salarul unui muncitor de categoria I).
Inca una din problemele cu care se confruntau minerii maramureseni si din plin si cei din Cavnic a fost problema concedierilor. Inca in adresa Consiliului National din Cavnic din 12. 01. 1919 catre Consiliul de la Baia Mare de mentiona: „In Cavnic si acuma sunt multi feciori romani pe care oficiul erarial din localitate nu vrea sa-i primeasca la lucru din motivul ca fac parte din cele 5 contingente tinere care au fost chemate sub drapel e guvernul maghiar, acestia au stat acasa dintre ei. Si de 6 saptamani sunt fara lucru, fara plata, fara paine si in cea mai neagra mizerie. ”
In timpul Razboiului, in lupta de eliberare a acestui minunat colt de tara, o modesta contributie au adus si minerii romani si maghiari din Cavnic, care au aparat cu arma in mana localitatea , asa cum impreuna, veacuri de-a randul, s-au ridicat pentru o viata mai buna.