Legende

Legenda ciobanului Cap Mic – ctitorul asezarii

Cum fiecare localitate din aceasta tara are legenda ei care povesteste cum a luat fiinta sau cum a capatat numele sau, nici Cavnicului nu-i lipseste una. Ba chiar sunt doua. Prima ar fi ca numele localitatii vine de la cuvantul „cave”, care in limba latina inseamna pestera. A doua, legenda ciobanului Cap Mic, care a intemeiat asezarea de la poalele Gutaiului.

Prima teorie privind toponimia Cavnicului, nu pare a fi atat de credibila, in primul rand pentru ca pe aceste pamanturi au vietuit dacii liberi, Imperiul Roman neextinzandu-se pana aici, iar in al doilea rand, daca ati lecturat articolul de la sectiunea „istorie>atestare”, ati putut sesiza, ca la inceput, numele localitatii continea p (Kapnic, Capnic) in loc de v, cum este in prezent si ar sugera latinescul „cave”.

Legenda ciobanului Cap Mic, cunoscuta de toti cavnicarii, spune ca, in vremurile indepartate, cand in preajma Gutaiului nu existau asezari omenesti, un cioban, si anume Cap Mic, purtand acest nume datorita fizionomiei sale aparte, a ajuns in procesul transhumantei prin aceste parti. Si-a pus stana chiar prin aceste locuri. Intr-o buna zi, iesit fiind cu oile la pascut, a zarit in iarba o piatra lucitoare. A ridicat-o, s-a uitat la ea si si-a dat seama ca bulgarele galben pe care-l tinea in mana era un bulgare de aur. Atunci, a pornit la vale, si s-a intors aici impreuna cu familia si neamurile sale, intemeind un catun, si a renuntat la ciobanit, apucandu-se sa caute aur. Astfel, s-a populat treptat intinderea de la poalele muntelui, meseria de baza practicata aici fiind mineritul.

Urmasii ciobanului, cavnicarii de astazi, sunt cunoscuti in satele dimprejur ca guseti, adica oameni cu gusa. O explicatie stiintifica a acestui aspect este cantitatea de iod redusa din apele si izvoarele de aici, fapt care duce in timp la aparitia gusei endemice la cei care consuma aceasta apa.

Legenda haiducului Pintea Viteazul

Haiducii erau niste barbati indrazneti care, in vrema veche, cand cei mari si bogati savarseau nedreptati multe, ei cautau sa faca dreptate poporului. Sa-i pedepseasca pe asupritori, sa ia de la cei imbogatiti pe nedrept si sa dea saracilor muritori de foame. Un astfel de haiduc a fost si Pintea. A strans o ceata de 12 fartati, adica tovarasi de haiducie.El era capitanul cetei. Cu ceata lui, Pintea a atacat multe castele ale nobililor bogati si a luat hrana , imbracaminte, bani si le-a impartit saracilor. Pentru asemenea fapte poporul il iubea, il instiinta sau il ajuta sa scape de potera, adica a jandarmilor trimisi sa-l gaseasca si sa-l ucida.

„Si cat o haiducit Pintea, el a adus multa bucurie saracilor si baiesilor din Baia Sprie si Cavnic, mai ales, caci unde-i talnea le da bani si-i ocrote”(Vasile Avram din Budesti). Pintea s-a dovedit un bun comandant de oaste, caci, pe langa cei 12 fartati ai sai , el a mai adunat vreo 300 de luptatori, indeosebi tarani; i-a pregatit ostaseste si a atacat cetatea Baia Mare, unde se ascunsesera nobilii sa scape de mania poporului rasculat. Lovind cetatea cu indrazneala si mestesug, Pintea a izbutit sa o cucereasca. Pe multi nobili i-a luat prizonieri; dar cei mai multi au fugit si s-au ascuns prin alte parti. De acolo au cautat sa-l nimiceasca pe haiducul Pintea. S-au inteles cu un fartat de-al lui ca sa-l ucida miseleste. Acel tradator a zis: „Moartea Pintei eu oi spune / De mi-ati da trei sute bune.”, adica o plata mare, pentru ticaloasa fapta. Mai cerea si „un plumbut de argint” cu care sa-l loveasca pe capitanul sau Pintea drept in inima. Nobilii atat au asteptat: sa gaseasca un tradator. I-au dat pe ascuns banii, iar acesta a intrat in ceata ca si cum n-ar fi avut nici un gand rau. A pandit insa cand Pintea n-avea nici o arma la dansul si, incarcand flinta cu acel plumbut de argint, l-a ochit drept in piept. Asa a murit viteazul Pintea, capitanul de haiduci si binefecatorul taranilor saraci. Oamenii i-au razbunat moartea inecandu-l pe ucigas in raul Mara.

Hai, Hai!…cat ii Maramurasu’/Nu-i ca Pintea Viteazu/Nu-i ca Pintea Haiducu!…/Pe bogati ii prinde-n cleste/Pe saraci bine-i pazeste…”

Legende mineresti (Valva Bailor)

Valva Baii este un duh al muntelui, o teama ce te prinde-n bezna galeriilor cand esti singur cu lampa ta de carbid, in imensitatea aia de gol, cand abia mai cade cate-un picur de apa si-l auzi in ecou ca un tunet, e ca un nor, nu se vede, nu poti sa-l pipai, traiesti ca intr-o umbra, ceva care te imbraca intr-un neant si simti ca este cineva langa tine pe care nu poti sa-l vezi si care-ti este dusman de moarte…
Si pe cati altii n-o mai omorat Valva baii?… Pe cati nu i-o lasat muti, pe cati nu i-o orbit, pe cati nu i-o paralizat? Din fata ei, nimeni nu scapa. Nu poti spera la scapare decat daca-ti faci cruce si te rogi amarnic, daca te rogi cu lacrimi… Da, in fata muntelui trebuie sa vii cu gandul curat.
Minerii se tem de „Valva Minei” (sau „Valva Baii”, cum i se mai spune). „Valva” este un fel de duh, un Priculici al minei care-i ademeneste pe oameni cu o voce, feminina. Cei care-si pierd mintile si se duc dupa voce, cad prin puturi sau sunt prinsi de surpari. Tricolicii sunt niste dihanii, sunt duhuri provenite din lupii care au mancat carne de om.

Sursa foto: https://www.deviantart.com/humandestiny/art/Valva-Baii-322934181