Activitatea turistica in Cavnic a inceput sa se dezvolte abia in 2002, cind a fost inaugurata partia de schi din zona Icoana. Cavnicul, datorita numarului mare de zile de iarna este cunoscut si ca polul zapezii din Maramures, lucru care constituie un avantaj pentru cei ce iubesc sportul hibernal. Maramureşul a fost inclus în topul domeniilor schiabile din România. Dar asta nu pentru oferta din staţiunea Borşa, care era cea mai renumită din judeţ, ci pentru pârtiile amenajate la Cavnic. După lucrările executate în vara lui 2007, suprafaţa pe care se poate schia în fostul oraş minier a crescut la 8,5 kilometri. Cele şapte pârtii (Icoana 1, Icoana 2, Roata 1, Roata 2, Rainer 1, Rainer 2 si Partia Albastra), din care trei sunt noi, au o lungime de 800 – 2.200 de metri şi o înclinaţie între 19 şi 37 de grade, ceea ce le face potrivite atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi sau chiar profesionişti.
Orar teleski (sezon iarna)
- luni: 13.00 – 23.00 (dimineata, daca exista cerere de la un grup mai mare, instalatia este pornita, iar seara programul se poate prelungi cat exista clienti)
- vineri-duminica: 9.00 – 23.00 (programul se poate prelungi pana la ora 24.00 daca exista clienti)
Caracteristici partii
- Icoana 1 – nivel mediu – lungime 700m – Teleski – Cu Nocturna
- Icoana 2 – nivel mediu – lungime 750m – Teleski – Fara Nocturna
Partiile pornesc de la o altitudine de 950m pana la 1260m cu o inclinare medie de 24%, din care partiile usoare 14%, partiile medii 21% si partiile grele 33%.
Pentru informatii si tarife oficiale/actualizate, vizitati pagina oficiala.