Ritualuri și obiceiuri

sursa: Andreea Szirmai – „Etnobotanica in zona orasului Cavnic” (lucrare de diploma – 2005)

Obiceiuri la nastere si botez

Dupa ce se nastea copilul, i se punea în apa în care era ciupait prima data, un clopotel de alama, ca noul nascut sa cânte frumos, „sa aiba glas”.
Se punea si un ban de argint, sa fie copilul „curat”, „sa n-aiba bube” si busuioc, sa fie ferit de boli. Se punea si un trandafir în floare, pentru a fi frumos si placut ca trandafirul. Apa pentru ciupaitul copilului se aduce înainte de asfintitul soarelui si nu se arunca decât a doua zi dupa rasarit, pe flori: „sa sie coconul când a si mare, iubit ca florile”.
Daca primul nascut era fecior, „casa copilului” – placenta – se îngropa în gradinita cu flori, laolalta cu trei graunte de bob, ca al doilea copil „sa sie tat fecior”.
Când se aducea copilul de la botez, îl asezau în fruntea mesei, „sa sie tat de cinste în tata viata lui”, dupa aceasta, tatal juca cu nanasa care avea copilul în brate, ca noul nascut „sa sie lotru si jucaus”.
Copilul mic era comparat cu plante folositoare si frumoase din cultura populara. Inclusiv în cântecele de leagan erau pomenite aceste plante:

„… Lin-lin-lin-lin cu mama
Culca-te si nu zdera,
Ca mama te-a legana,
Ti-a hori, te-a dezmierda
Sa cresti mare, ca bradu,
Mândru ca rujmalinu,
Sa sii mare, ca un fag
Si la fete, fecior drag”.

Obiceiuri de nunta

Nunta se sarbatoreste cu deosebit fast. Feciorul îsi trimite ruda preferata la casa cu fata pe care el pâna atunci a vizitat-o zilnic. Peste trei-patru zile, el primeste raspuns. În seara zilei raspunsului, împreuna cu cinci-sase persoane, rudenii apropiate pe linie barbateasca, feciorul începe petitul la casa miresei. Rudeniile de gen feminin apropiate miresei prezinta celui de însurat patru chiar si mai multe fete, ca eventual printre ele sa-si gaseasca mireasa. Dar el ramâne la aleasa lui. Mama fetei aduce un castron cu grâu în care se pune perechea de inele scoase de pe inelele mirilor. Începe ospatul de logodna. A doua zi dimineata logodnicii se duc la preot în fata caruia îsi dau mâna unul cu altul.
Ziua ce precede nunta constituie prilej pentru prietenele fetei de a se aduna în casa druscii, unde confectioneaza cununa miresei. Cununa miresei se face din barbânoc (saschiu ,brebenei), o planta ce traieste în padure la umed si la racoare, se pune între pietrele fântânii. Fetele cânta doine triste si nostalgice, pe urma fiecare din participantele la confectionatul cununii îsi aseaza cununa pe cap pe rând, pâna când ajunge pe capul miresei. Apoi, plânsetul cedeaza locul bucuriei, fetele dansând în jurul miresei. La casa mirelui, fetele confectioneaza steagul de nunta din material rosu, împodobindu-l cu panglici colorate si verdeata de iarna, barbânoc. Alaiul mirelui, împreuna cu steagul merg la biserica, iar dupa mireasa trimit muzicantii. Dupa cununare, la iesire se opresc pe pragul bisericii. Mireasa îsi scoate cununa virginala si uitându-se prin ea în soare, îsi sterge fata în steagul sotului ei pentru a avea copii frumosi. În timpul nuntii, i se pune miresei în brate un baiat, pentru a face tot baieti.
Se alege un staroste pentru mire si unul pentru mireasa. Acestia au rolul de a coordona nunta, de asemenea ei zic anumite texte la cerutul miresei, strigaturi sau cântece de nunta. Este stiut faptul ca plantele apar mult în toate obiceiurile populare. De exemplu, astfel suna iertarile (graitul) spuse se starostele miresei:

„Frunza verde viorele / Vad mireasa ca ti-i jele / Dupa veri si dupa vere / Precum te desparti de ele. / Ia-ti mireasa, ziua buna / De la Soare, de la Luna, / De la mama ta cea buna, / De la frunza de muscata / De la dulcele tau tata, / Ca mult în brate te-o purtat / ai de rele te-o aparat / Si de apa si de foc / Sa traiti s-aveti noroc. / De la gradina cu nuci, / De la unchi, de la matusi / De la gradina cu mere, / De la veri si de la vere, / De la strut de busuioc / De feciorii din joc, / De la strut de maieran (Majorana hortensis), / De la draguta de-on an / De la strut de matraguna, / De la dragutu de-o luna / De la strut de viorele (Viola odorata), / De la fete feciorele / De-o fo bune, de-o fo rele / Tu ti-ai feciroit cu iele”.

La miezul noptii are loc jocul miresei, i se cânta jocul preferat, sunt diferite strigate si cântece de nunta:

„Ia-ti mireasa, cununa,
ai ti-o da de-a duruta,
Sa-i saie bumbustile,
Pân tate gradinile,
Sa-i saie si florile
Pa tate ogoarele
Sa rasara lamâita*
Nu-i mai fata pe ulita,
Sa rasara o ruja** lata,
Nu-i mai si la ma-ta fata,
Sa rasara maieran,
Nu-i mai si fata sohan,
Sa rasara busuioc,
Nu-i mai si fata la joc”.
* lamâita = iasomie (Philadelphus corronarius)
** ruja = bujor (Paconia officinallis)

Un alt obicei din aceasta zona este cel numit „gaina”, împodobita cu diverse flori, panglici. Dupa jocul miresei, sosesc socacitele (coteluica) cu gaina gatita în fata nanasilor spunând versuri hazlii:

„Faceti-mi loc ceterasi
Sa ma duc catilinas
Cu gaina la nanas.
Saraca gaina me’
Rau îmi pare dupa ie
Ca mi casa-ntr-o costita
ai-am hranit-o cu pomnita,
a-o mâncat malai din sita,
ai-o ramas necocosita…”

Cuvântul „pomnita” este un regionalism ce desemneaza planta Fragaria vesca, din familia Rosaceae.
Mireasa între timp este furata. Nanasul trebuie sa rascumpere mireasa. Un smoc de busuioc la pieptul mirelui este însemnul dragostei fidele.

Obiceiuri la inmormantare

Se spune ca sunt anumite vise care prevestesc moartea cuiva apropiat, de exemplu când viseaza ca îi cade o masea, caderea tencuielii de pe peretii casei sau când cânta cioara pe o casa. Când omul este în durerile mortii, are presimtiri, trimite dupa preot sa-i faca dezlegarea de pacate. Când muribundul „tra(ge) de moarte”, i se da în mâna o „lumina” aprinsa. Lumânarea se pune la capul mortului si se tine trei zile. Daca nu se aprinde „lumina” se zice ca „nu-l prime’ pamântu”. Mortul se spala si se îmbraca în haine noi. Spalarea se face într-o ciupa: toarna apa pe el si se sterge cu o „stergatoare”. Apa de pe mort se arunca într-un colt, lânga un gard, unele femei fac farmece cu apa de pe mort. Mortul se afuma cu tamâie. I se face un colac din faina de grâu, „de merinde”. Copârsaul se face din lemn de brad sau stejar, iar crucea se face din lemn de stejar ca sa tie mai mult. În casa se stropeste cu aghiazma si se arde tamâie. Pentru ziua înmormântarii se fac coroane din crengi de brad, împodobite cu diverse flori, pot fi si artificiale, pentru amintirea mortului. Se împart colacei, bomboane si pancove la copii. Se zic diferite cântari de petrecan’e, de exemplu când mama îsi îngroapa fiul:

„Mândru mamii rujmalin, / Cum te duci în sintirim! / Tu, strutuc de maieran / Nu ne-om mai vede sohan, / Tu, strutuc de ninta creata, / Altu nu-i mai si-n viata. / Mai (numele), mândru mamii, / Când acolo îi sosi, / Roaga-te catre gropar / sa-ti faca gropuca mare, / Cu fereastra la picioare / Când oi tre’ prin sintirim / Sa te vad si sa graim.”

Ritualuri Cotidiene

, se ating cu ramura verde de mesteacan (Betula pendula) sau „rat’ita”, „sa sie voioase si vlatoase” (sanatoase).
În Surdesti, sat aflat la 10 km de Cavnic, este un obicei numit . Acesta se înscrie în complexul ceremonial ce avea drept scop asigurarea fertilitatii câmpului. Batrânii ziceau ca daca nu-s udatori, anul acela n-or fi bucate. Înainte cu câteva saptamâni de sarbatoare, doi feciori din sat se pun crai.
Prima lor misiune era de a afla pe cel dintâi gospodar iesit la arat. Urma îndemnul facut acestuia, de fata cu câtiva batrâni, de a primi sa fie udatoriul acelui an. În ziua sarbatorii, la amiaza, este adus udatoriu în fata preotului pentru a le da dezlegarea obiceiului prin plata unei „dispenze” (înainte obiceiurile agrare cum ar fi udatul, bricelatul, trasul în vale erau considerate pagâne). Dupa aceea oamenii asista la confruntarea dintre crai si diacul care nu va deschide biserica decât dupa ce e rasplatit cu un litru de tuica.
Clopotarul anunta întregului sat alegerea „udatoriului” si barbati si femei, copii, iau parte la desemnarea conducatorului ritului. Succesiv sunt ridicati în sus si aclamati udatoriul, craii, sfetnicii, un comarnic, patru „jendari” si un sef de post, un doctor, doi sanitari, un judecator, pacurar, porcar, astfel încât toata comunitatea sa fie cuprinsa în obicei. În timp ce are loc stabilirea functiilor, udatoriul se retrage pentru a ascunde pe un teritoriu delimitat, în curte, o moneda. Aici, el adunase cioturi (lemne greu de spart), plugul, gata pregatit de plecare, securi, cutite, unelte pe care feciorii le vor folosi la gasirea monedei. Udatoriul, în afara de faptul ca este primul care a iesit la arat, „traba sa hie un om cu cât mai multi prunci, ca numa ase anu a hi roditor si or hi bucate multe”. De asemenea, udatoriul apare ca un element mediator între obste si fortele naturii „daca era om mai blând, amu n-or hi vremuri grele, cu d’iata; daca omu era mai ciudat ap(o)i în anu acela vremuri grele or vini”. Dupa gasirea monedei, craii trebuie sa înjuge boii. În cazul în care nu stiu, sunt luati în derâdere de cei prezenti. Plugul se împodobeste cu crengi de mesteacan, panglici, sterguri. Apoi udatoriul este condus de întreg alaiul satului la o apa curgatoare. Batrânii încearca prin viclenie, sa sustraga atentia feciorilor, pentru ca udatoriul sa poata fugi. La râu, udatoriul este stropit cu apa de catre crai, în timp ce fac urari de an bun, se închina cu tuica. Udatoriul arunca si el apa peste multime, fiind udata toata lumea. Se mergea înapoi la casa udatoriului, se începea jocul, dar barbatii nu aveau voie sa joace cu nevestele, nici baietii cu fetele, dupa care o saptamâna nu aveau voie sa le viziteze. De cele mai multe ori, feciorii încalcau restrictiile si atunci primeau diferite pedepse. Se face ospat în cinstea udatoriului la casa primului crai, iar dupa o saptamâna se face joc la cel de-al doilea crai, unde se anunta caderea restrictiilor.

 (Fagus silvatica), sa manânci frunza cu mâna dreapta, pe dupa ceafa, ca sa ramâi tânar toata vara.
 (scheletul acoperisului) la casa, sura sau alta constructie mare, în vârf se pune o cununa sau un strut de flori – pospan, tidru(tuia, arborele vietii), spice de grâu (Triticum aestivum). Cu spicele de grâu fac o cruce, de care se leaga toate celelalte. Dupa terminarea casei, strutul se pastreaza de gazda, se spune ca primul copil care se va naste va fi fecior.
 – în luna iunie, tinerii plecau în padure, în munte si taiau cel mai înalt copac, brad (Abies alba) sau fag (Fagus silvatica), pe care-l puteau aduce ei pe umeri. Îl curatau de crengi, dar la vârf îi lasau câteva pe care le împleteau. Armindenul (asa se numeste si obiceiul si acel copac) era ridicat pâna la prânz în centrul satului. Pe tulpina se puneau cununi de flori, cununi de spice de grâu. Urma apoi o întrecere a tinerilor care se adunau si puneau uneori pariuri, câstigând cel care putea sa urce pâna sus. În saptamâna premergatoare Armindenului, din fiecare familie pleca cineva sa aduca un mesteacan tânar si crengi înfrunzite de tei (Tilia cordata). În zori, înainte de a rasari soarele, când abia se înalta Luceafarul de ziua si roua nu a fost zmintita de lumina, fiecare gospodar punea mesteacanul (Betula pendula) la poarta si crenga de tei la stresinile casei si ale surii. Apoi îsi împodobeau interiorul casei cu flori de iasomie (Philadelphus corronarius – Saxifragaceae) si tei (Tilia cordata).
Toamna, era perioada când se organizau . Se facea claca la torsul cânepii, la desfacutul malaiului, acestea aveau loc de obicei seara. Se mergea unde erau copii mici si femeia trebuia ajutata. „Dupa ce se termina lucrul, gazda casii le dadea câte un pahar de horinca. De cu sara, pune câte o oala de malai la fiert si dupa ce se bea câte un pahar de horinca, gazda pune malaiul în blide, îl sara si tate fetele si nevestele mâncau”. În perioada când nu era post, la claca se chemau si ceterasi si jocul tinea pâna în zorii zilei.
 erau adevarate scoli de educare a tineretului. Se organizau de catre fete de vârsta apropiata, în case cu spatii mai mari. Aveau loc în zilele de luni, miercuri si joi, participau cam 10-15 fete. Unele fete torceau fuior sau lâna, altele faceau „lucru de mâna”: cipca, ciur, perne; crosetau manusi, ciorapi, saluri, sfetere. Gazda le servea cu vin, horinca, piroste (sarmale).
Pe vremuri, când se pleca la un drum mai lung, ca sa fii , era bine sa tii la tine: noua boabe de piper (Piper nigrum), noua boaba de grâu, noua bucati mici de tamâie, sare mare si o coaja de lemn care se dezlipeste singura. Toate se pun într-un saculet mic de pânza, la bracinar, zicându-se: „Când s-a lipti coaja înapoi pe lemn, atunci sa se lege de mine rau”.
În luna aprilie, se pun , la case, la grajduri, dar si ramuri de rug (macies – Rosa canina) pentru a nu se lua laptele de la vaci. În coamele vitelor se leaga fâsii de tei. La pragul grajdului se pune lant si potcoava veche, pentru a feri animalele de serpi si alte dihanii.
În dimineata de Pasti se facea spalatul ritual. Toti membrii familiei se spalau dimineata cu apa de pe urzica, ban si ou rosu, „sa fie curati ca banu si lacomosi (cautati), aspri ca urzica si frumosi ca oul”.
 – obicei vechi, un banut de aur sau argint atârnat de o împletitura din fire albe si rosii, primit în dar. Se purta pâna la vederea întâiului porumbel ori paducel, ori pom înflorit de care se agata spunând: „Porumbar mândru-nflorit, (Prunus spinosa) / Eu sa siu floare-nflorita / De toata lumea-ndragita.” Se lasa acolo. Ultima parte a traditiei s-a pierdut, desi banutul nu mai e din aur sau argint.

Nu se pune soc si vita de vie pe foc, fiindca se spune ca te vor durea maselele. Nu-i bine sa arunci merele în sus, ca, mâncându-le, faci gusa.
Ceapa nu-i bine s-o manânci cu pielita cu tot, ca sa vezi bine si la batrânete.

Credinte despre vreme

  • Toamna, daca înfloresc merii ori perii, de afli pomnita (fragute) coapte, ori vezi sânjeri ori malini înfloriti, este un semn de toamna lunga.
  • Daca ploua în ziua de Sfânta Maria Mica, 8 septembrie, va fi toamna ploioasa.
  • Daca toamna sunt ptitoi (hribe) multe, vor muri multi oameni tineri. Nici în vis nu-s bune ptitoile ca înseamna boala.
  • Daca ninge devreme, vezi alb pe Ignis, Mogosa ori Gutâi, nu-i mare bai, se duce, si a mai fi toamna bugata si s-a putea lucra. Da de vezi devreme alb pe Dealurile Prelucii, atunci îi bai ca se pune iarna devreme si nu se mai duce pâna-n primavara.
  • Daca tuna în ziua de Ilie Proroc, vor ramâne alune (Coryllus avellana), „or fi alune în anul acela”.
  • La Schimbarea la fata se-ntoarce frunza-n plop. Din acea zi (6 august) se-ntoarce vremea catre toamna.
  • ” Când era saceta mare, luam boabe de mac, da sa nu cure din el nici un bob, si-l tinem în fântâna tri dzile. Pe la tri dzile ploua.”
  • Pentru alungarea furtunii si a vremurilor grele, mâtisoarele sfintite de la Pasti se pun pe foc, apoi se scot afara si se spune ca fumul lor alunga ploaia. Se zice ca mâtisoare sfintite este bine sa pui si în grajd la vite.

Calendar de strangere a plantelor

  • MARTIE Ienuparul (fr), Obligeana (ri)
  • APRILIE Lemnul dulce (r.), Nalba mare (r.),Obligeana (ri.)
  • MAI Musetelul (fl.), Socul (fl.), Ungurasul (pl.), Masalanta (fr.)
  • IUNIE Musetelul (fl.), Nalba mare (fr.), Plantagina îngusta (fr.), Socul (fl.), Teiul (fl.), Ungurasul (pl.), Matraguna (fr.)
  • IULIE Feciorica (pl.), Feriga (ri.), Lumânarica (fl.), Nalba (fl. fr.), Teiul (fl.), Ciumafaia (fr.), Matraguna (fr.)
  • AUGUST Feciorica (pl.), Feriga (ri.), Fierea pamântului (pl.), Lumânarica (fl.), Mustar (s.), Nalba mare (fl.), Pelinul (fr. fl.), Ciumafaia(s.) Masalari?a (s.)
  • SEPTEMBRIE Feciorica (pl.), Ienuparul, Lemnul dulce (r.), Odoleanu (r.), Matraguna (r.)
  • OCTOMBRIE Lemnul dulce (r.), Nalba mare (r.), Obligeaua (ri.), Matraguna (r.)

Abrevieri:
r – radacina
ri – rizom
fl – flori
fr – frunze
fr – fructe
pl – planta
s – seminte