Lumea maramuresana e plina de obiceiuri strans legate de mitologie si religie.
In Ajunul de Craciun e bine sa muncesti numai pe langa casa, nu e bine sa ceri sau sa dai imprumut, iar rufele spalate in ajun sunt aducatoare de boli asupra familiei. Cine va plange in Ajunul Craciunului va plange tot anul care urmeaza. Se posteste in Ajunul Craciunului pentru ca Maica Domnului s-a muncit si a fost tare suparata. In seara de Craciun, flacaii nu mananca bucate unsuroase ca nu cumva viitoarea nevasta sa le fie urate. Daca in seara de Ajun, animalele se culca pe partea stanga, e semn ca iarna va fi lunga si geroasa. In sera de Ajun, gospodarul da animalelor din grajd o bucatica de aluatul dospit folosit la pregatirea bucatelor de sarbatori pentru a aduce inmultirea vitelor.
Viflaimul și brondoșii sunt cele doua obiceiuri care infatiseaza nasterea lui Isus. Viflaimul este un teatru popular inspirat din textele biblice si apare in tara noastra pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Viflaimul a fost introdus in Transilvania de sasi, apoi s-a extins rapid in majoritatea satelor, devenind unul din obiceiurile cele mai des intalnite de sarbatori.
Un obicei intalnit doar in orasul Cavnic sunt „brondosii”. Obiceiul dateaza din timpul invaziei tatare. Piesa de teatru popular ce ilustreaza domnia lui Constantin Brancoveanu e jucata la fiecare casa de colindatori pentru care sunt omeniti cu mancare si bautura. Brondosii mascati cu piei de oaie si talangi, fac deliciul turistilor ce nu mai contenesc cu fotografiatul.
Moșcorele. Li se spune “moşi”, “moşcore” sau simplu “mascaţi”. Unii “sorcovesc”, alţii nu spun nimic. Unii umblă din casă în casa în noaptea dintre ani, alţii înainte de Lăsatul Secului. Dar toţi păstrează tradiţii vechi pe cale de dispariţie.
Dacă vă “sorcoveşte” o fetiţă cu ciorap pe faţă şi haine înflorate sau zăriţi la geam femei cu “dinţi de cartofi” ori ciorap “colorat” cu ruj pe faţă, sunteţi cu siguranţă în Maramureş. Şi, cu siguranţă, e noaptea de Anul Nou sau “ultima distracţie” înainte de intrarea în post.
Deşi “mascaţi” sunt specifici mai mult satelor bucovinene, şi Maramureşul are mascaţi lui. De exemplu, în zona Someş, în oraşul Ulmeni se mai păstrează obiceiul “sorcovei cu mască”. Copiii, în special fetele, se costumează de Revelion în personaje pitoreşti şi colindă satul “înarmaţi” cu sorcove. Indiferent de costum însă, ciorapul de pe faţă e obligatoriu pentru a a-şi păstra anonimatul. Tradiţia măştilor are aici o semnificaţie aparte: oamenenii cred că respectând tradiţiile din străbuni vor avea parte de un an îmbelşugat. Mai mult, mascaţii au menirea de a duce vestea noului an, aşa cum colindătorii vestesc Naşterea Domnului dar şi de a speria, prin costumaţie necazurile şi răul din anul care începe.
În Cavnic, tradiţia mascaţilor e ceva mai diferită. “Moşcorele”, că aşa se numesc personajele mascate de aici, au la dispoziţie o săptămână întreagă pentru a-şi etala costumele. Parada lor e considerată “ultima distracţie” înainte de intrarea Postului. Ileana Marc povesteşte că acest obicei este extrem de vechi şi este practicat de căvnicarii de toate vârstele: “ţin minte că încă din clasa a VIII mă îmbrăcam de moşcoră. Asta ce înseamnă? Înseamnă că te îmbraci astfel încât să nu te recunoască nimeni. Eu mă îmbrăcam mai des de ţigancă. Îmi puneam un ciorap de faţă, îmi făceam bujori cu ruj, îmi luam o fustă înflorată, cizme de cauciuc şi o oală şi o lingură de lemn în mână. În schimb, o vecină cu care umblam îşi punea un cearceaf în cap şi dinţi de cartofi. Odată m-am îmbrăcat de pădurar. Cu clop, gubă şi fluier. Nu există restricţii de vârstă. Se îmbracă şi copiii, şi tineri şi oamenii maturi. Oricine doreşte”.
“Hai, că o vinit dracu!” Aşa erau întâmpinate moşcorele. Deşi, parese că semnificaţia acestui obicei era tocmai alungarea spiritelor rele. Numai că, de foarte multe ori, reuşeau să sperie întâi oameni şi abia apoi spiritele rele. Ileana Marc îşi aminteşte că într-una din serile în care se îmbrăcase de moşcoră a mers la geamul unor bătrâni din Cavnic. “Bătrânii dormeau şi cum ne strâmbam noi la geam, s-au trezit speriaţi şi ne-au fugărit. Şi la intrarea pe poartă, ne-am împiedicat şi am căzut toate din grup. Altădată ne-am dus la geamul unui căvnicar. Omul stătea la masă, în faţa unei sticle de ţuică. S-a speriat când ne-a văzut la geam şi-o răsturnat ţuica. Dar au fost şi cazuri în care ne-am dat de gol. Într-un an am umblat de moşcoră cu o vecină care şi-a pus dinţi de cartofi. Am intrat la o casă şi tot ne înstrâmbam. Şi ei i-au căzut dinţii. Ne-au recunoscut imediat”.
Dacă prichindeii mascaţi primesc bani, de obicei moşcorele din Cavnic erau răsplătite altfel: “unii ne dădeau bani, dar mai rar. Cel mai des ne invitau la masă şi ne omeneau”.
un articol de: Ioana LUCĂCEL (Gazeta de Maramures)